„Capitala de nord”, fără „Golos…”, fără „Voce…”

Acum, odată cu zăpada, este mai evident: municipiul Bălți a rămas fără cele două ziare editate de Consiliul municipal Bălți – „Golos Bălți” și „Vocea Bălțiului”. Pragul celor două redacții care făceau parte din Întreprinderea municipală „Vocea Bălţiului”, lichidată în corespundere cu un şir de acte legislative, inclusiv a celei cu privire la deetatizarea publicaţiilor periodice, este întroienit de câteva zile.

Peste pragul redacțiilor cu pricina nu a mai trecut nimeni, de câteva luni. Unii orășeni, mai cu seamă pensionarii, așteptau „Golos…”-ul ca pe o sfântă duminică, de două ori pe săptămână. Unii se abonau la ziar mai mult din nostalgie, din reflex condiționat. Cam tot așa ar fi făcut-o și în tinerețe, când defunctul „Golos Bălți” / „Vocea Bălțiului” se numea „Kommunist” / „Comunistul”.
„Golos Bălţi” s-a editat în limba rusă de autorităţile locale din 1991. Până la aceasta, ziarul a apărut din 1947 cu titulatura „Kommunist”. În ultima perioadă, ziarul înscria un tiraj de circa două mii de exemplare, iar în anii ’90 – peste 24 mii de exemplare. „Vocea Bălţilor” (tiraj – 200 de exemplare) a fost editată în „limba de stat” de autorităţi din 2004.
În prezent, în Bălţi, sunt editate trei ziare private în limba rusă – „SP”; „Makler. Ediţie de Bălţi” şi „Gazeta” (ultimul ziar fiind apropiat PCRM şi un susţinător al activităţii autorităţilor locale). În prezent, în „capitala de nord”, nu se editează nici un ziar în limba română. HN

Despre bălţeanul
Blog despre oraşul Bălţi din Basarabia

One Response to „Capitala de nord”, fără „Golos…”, fără „Voce…”

  1. Nomad spune:

    ”Gazeta” zici că..? Creativi,creativi sunt comuniștii la denumiri…Era mai a naspa s-o fi numit ”Cartea”…
    …și Bălțuil a muțit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: