Prima salină artificială din nordul Moldovei a fost deschisă la Bălți

Salina MedRemed_Balti (1)

O familie de la Bălți a deschis recent prima salină artificială din nordul Republicii Moldova. Această mică afacere de familie vine din dorința de a-i ajuta pe cei care se luptă cu problemele respiratorii, inclusiv copiii.

„Am aflat despre aceste mine de tratament după ce am făcut mai multe drumuri în România. La un moment dat, ne-am gândit să construim cel mai bun tratament chiar la noi acasă”, spune Nicolae Spânu, proprietarul salinei.

În salina „MedRemed” de la Bălți, construită de specialiști din România, cu experiență în Europa, sunt aproximativ 10 tone de sare de Praid (5 t), Ocna Dej (2,5 t), Himalaya (500 kg) și de la Marea Moartă. Pereții de „aur alb” ai salinei, groși de 20 cm, sunt construiți în întregime din plăci de cristale și bolovani de sare, ambele combinate cu ajutorul unei tehnologii moderne de sunet și lumină. În spatele cristalelor de sare de Himalaya sunt instalate leduri, care, în urma încălzirii, elimină niște ioni pozitivi, benefici pentru sănătate.

Pe podeaua salinei de la Bălți sunt circa 1,5 de tone de sare, aceasta urmând a fi schimbată o dată la 6 luni. În interior, temperatura oscilează între 18 °C și 20 °C. Încăperea poate găzdui în același timp 6 maturi și 6-7 copii, iar o ședință de salinoterapie durează de la 30 de minute (copii) până la o oră (maturi).

După câteva ședințe la salină, în organism are loc curățarea tractului respirator, este redusă frecvența acceselor de tuse, stimulează imunitatea și crește tonusul organismului, reduce nivelul imunoglobulinei în cazul bolilor respiratorii cronice (astm, bronșită cronică), calmează crampele musculare, întărește firul de păr și unghiile etc.

Concentrația de sare în salinele artificiale este mai mare decât în cele naturale, iată de ce, după frecventarea unor astfel de saline, efectele pozitive se resimt într-un timp mai scurt.

Salina de suprafață a fost inventată în România, de către pasionatul de medicină naturistă Nelu Ștefan Roman, de formație veterinar. Brevetată în 2007, invenția a devenit rapid o afacere de masă extinsă atât în România, cât și în alte țări.

Galerie de fotografii

Salina MedRemed_Balti (2)Salina MedRemed_Balti (3)Salina MedRemed_Balti (4)Salina MedRemed_Balti (5)Salina MedRemed_Balti (6)Salina MedRemed_Balti (7)Salina MedRemed_Balti (8)Salina MedRemed_Balti

Despre bălţeanul
Blog despre oraşul Bălţi din Basarabia

One Response to Prima salină artificială din nordul Moldovei a fost deschisă la Bălți

  1. Dinu spune:

    Reblogged this on DelaDinu's Blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: